
EXCLUSIV Newsteam.ro: Sabotaj în Guvernul Bolojan? Ministerul Muncii, condus de Florin Manole, acuzat că a „îngropat” reforma pensiilor magistraților!
Decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțională legea privind pensiile magistraților a aruncat în aer una dintre cele mai importante reforme promise de Guvernul Bolojan. Potrivit informațiilor obținute de Newsteam.ro, eroarea care a dus la blocarea legii nu s-a produs în Parlament sau la Guvern — ci în chiar birourile Ministerului Muncii, condus de Florin Manole.
O greșeală fatală
Ministerul Muncii ar fi trimis Consiliului Superior al Magistraturii un „punct de vedere”, în loc de „aviz consultativ”, așa cum cere legea pentru orice proiect care vizează statutul magistraților. Această diferență aparent tehnică a fost suficientă pentru ca CCR să anuleze întreaga lege, pe motiv că nu a fost respectată procedura constituțională.
Deși greșeala a fost sesizată ulterior, Manole și echipa sa nu au mai putut repara nimic. Guvernul își asumase deja răspunderea pe actul normativ, iar legea fusese depusă în Parlament fără avizul legal al CSM.
Sabotaj sau neglijență?
Surse guvernamentale au declarat pentru Newsteam.ro că premierul Ilie Bolojan ar fi fost furios după decizia Curții, considerând că Ministerul Muncii a „compromis o reformă esențială” prin neglijență gravă — sau chiar sabotaj intern. „Este greu de crezut că o asemenea greșeală s-a produs întâmplător. Toți știau că e nevoie de avizul CSM.
Cineva a vrut fie să scurteze drumul, fie să dea cu legea de gard”, au spus surse din coaliție.
Florin Manole, sub presiune maximă
În culise, Florin Manole ar fi încercat să justifice eroarea prin „presiunea termenelor din PNRR”. Reforma pensiilor de serviciu era un jalon-cheie pentru tranșele de bani europeni, iar Ministerul Muncii voia să transmită legea cât mai repede, fără să aștepte răspunsul CSM.
Însă graba s-a transformat într-un dezastru legislativ. CCR a invalidat legea în totalitate, iar România riscă acum să piardă fonduri europene și să întârzie calendarul de reforme.
Coaliția fierbe
În interiorul Guvernului, nervii sunt întinși la maximum. Surse din coaliție susțin că premierul Bolojan ar lua în calcul o remaniere a ministrului Florin Manole, considerând că situația actuală „a pus Guvernul într-o poziție umilitoare”.
„Bolojan e un om pragmatic. Când un ministru îți sabotează jalonul din PNRR, nu mai e vorba de politică, ci de responsabilitate. Ori a fost incompetență, ori a fost rea-voință”, au transmis aceleași surse.
Ce urmează
Guvernul urmează să refacă proiectul de lege și să-l trimită din nou în Parlament, de această dată cu toate avizele și procedurile respectate. Premierul Bolojan ar fi cerut o analiză internă completă pentru a stabili cine se face responsabil de greșelile procedurale.
Precizarea Ministerului Muncii
”Ministerul Muncii a respectat procedura instituțională în privința Proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, așa cum reiese întocmai din cele două adrese succesive. O adresă din 20.08.2025 prin care a fost trimis către CSM, spre consultare, proiectul de act normativ și a doua adresă din 22.08.2025 prin care s-a cerut avizul CSM.
În practica interinstituțională, înainte de etapa formală de avizare, ministerele transmit proiectele de acte normative instituțiilor avizatoare pentru obținerea unui punct de vedere preliminar. Această etapă are scopul de a le oferi partenerilor instituționali timpul necesar pentru analiză și formularea de observații.
În același timp, trebuie subliniat că pe tot parcursul de legiferare, Ministerul Muncii a colaborat extrem de strâns, prompt și profesionist cu Cancelaria si cu Prim-ministrul. Premierul Bolojan poate confirma oricând că nu a existat nicio sincopă, eroare sau lipsă de colegialitate, ori profesionalism.”


