ULTIMA ORĂ. FOTO. Percheziții la Spitalul Militar Central. Ancheta vizează posibile fapte de abuz în serviciu. Prejudiciul estimat la 8,2 milioane de lei

Joi dimineață, procurorii și ofițerii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat 19 percheziții în București și în alte localități, într-un dosar care vizează posibile fapte de abuz în serviciu și fals intelectual la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Potrivit informațiilor preliminare, prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 8,2 milioane de lei, iar printre persoanele vizate s-ar afla actuali și foști angajați ai spitalului, inclusiv cadre cu funcții de conducere.

Potrivit surselor, directoarea Spitaluiui generalul maior medic conf. univ. dr. Florentina IONIŢĂ–RADU, este vizată de procurori.
Generalul maior medic conf. univ. dr. Florentina IONIŢĂ–RADU
Generalul maior medic conf. univ. dr. Florentina IONIŢĂ–RADU

Ancheta privește atribuirea unor contracte de achiziții publice care ar fi fost încheiate cu încălcarea legislației, în beneficiul unor firme private.

Reprezentanții DNA au confirmat efectuarea perchezițiilor, menționând că dosarul este în faza de urmărire penală in rem, pentru fapte, nu pentru persoane, urmând ca ulterior să fie stabilite eventualele responsabilități individuale.

Spitalul Militar Central, una dintre cele mai importante unități medicale din sistemul sanitar românesc, se află sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale, care a anunțat că „va sprijini integral ancheta, pentru a clarifica toate aspectele legale și administrative ale situației”.

Investigația este în curs, iar procurorii urmează să stabilească dacă suspiciunile privind gestionarea defectuoasă a fondurilor publice se confirmă.