
Două persoane duse de urgență la spital, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Iași
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă, lângă o unitate militare din municipuil iași.
Cele două persoane aflate în avion au găsite conștiente, ele fiind transportate la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din municipiu.
”La faţa locului au fost trimise, în regim de urgenţă, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor calificat şi două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.
La faţa locului au fost trimise, în regim de urgenţă, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor calificat şi două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.

‘Deocamdată nu avem mai multe informații decât că victimele sunt conștiente, stabile. La fața locului s-au deplasat echipaje ISU, două ambulanțe și un echipaj SMURD. Vor fi aduși la Spitalul ‘Sf. Spiridon”, anunță ISU Iași.


