VIDEO. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a dat afără și pe directorul de la Apele Române, după cel de la Romsilva. ”Oricine pierde 300 de milioane de euro, mă gândesc că va avea nişte explicaţii în spate”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, continuă reformele ăn instituția pe care o conduce. După ce l-a demis pe directorul Romsilva, pentru management defectos, a venit acum rândul celui de la Apele Române.

Diana Buzoianu, a trimis Corpul de Control al ministrului și, a constatat că, regia a avut pierderi de 300 de miloane de euro.

”Am luat decizia de a schimba conducerea Apele Române. Am anunţat deja că l-am demis pe domnul Sorin Lucaci.

Vrem să înceapă o nouă etapă în această instituţie absolut vitală. Vrem să dăm resursele necesare acestei instituţii de care depind inclusiv jaloane în PNRR, de îndeplinit, dar inclusiv vieţile oamenilor care au nevoie de infrastructură implementată împotriva inundaţiilor, au nevoie ca resursele de apă din ţara aceasta să fie gestionate sustenabil”, a declarat Diana Buzoianu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Ea a reamintit de faptul că la Apele Române s-au pierdut fonduri de peste 300 de milioane de euro.

Ea a anunţat şi cine este noul director de la Apele Române.

”Am decis să dăm o direcţie nouă la Apele Române. Vom avea un director interimar pe o perioadă tranzitorie care are un mandat foarte clar de transparenţă, care are un mandat foarte clar de reorganizare.

Este vorba de domnul Florin Ghiţă, care a fost din 2014 până în 2023 şef de serviciu în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea SGA Bucureşti – Ilfov, un om care a lucrat în teren, un om care va putea să construiască din nou legătura între ANAR, ABA-uri şi SGA-uri, un om care din 2023 are calitatea de inginer şef al aceleiaşi administraţii din Bucureşti-Ilfov, un om care a lucrat, un om care a scris articole în publicaţii de specialitate”, a transmis Diana Buzoianu.

”Am discutat punctual să-i transmit decizia. Nu suntem în punctul în care avem nevoie de scuze sau aş fi dorit nişte explicaţii. Până la urmă tocmai de aceea am trimis un Corp de Control ca să existe nişte răspunsuri obiective.

Oricine pierde 300 de milioane de euro, mă gândesc că va avea nişte explicaţii în spate. În contextul în care ne confruntăm cu inundaţii în fiecare an, este evident că explicaţii subiective nu pot fi acceptate. Avem nevoie de o analiză obiectivă, de aceea am trimis şi Corpul de Control”, a afirmat Buzoianu.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

”Corpul de Control are mai multe obiective, de fapt, nu doar fondurile europene. Sunt mai multe probleme care trebuie să fie identificate în Apele Române, printre care inclusiv analiza organigramelor şi modalităţii de funcţionare, de exemplu, a inspectorilor de control, a inspecţiei şi a controlului în teren, pentru că ne dorim ca acest document să fie inclusiv o bază pentru viitoarea reorganizare”, a mai declarat ministrul Mediului.

Buzoianu consideră că în prezent capacitatea Apele Române de a gestiona fonduri nu este una credibilă.

”Apele Române sunt o instituţie care trebuie să fie reformată. Astăzi capacitatea Apele Române de a atrage fonduri şi de a gestiona aceste proiecte în mod evident, nu poate să fie una credibilă. Noi trebuie să lucrăm cu noua conducere, să gestionăm şi să creştem capacitatea Apele Române de a atrage şi de a folosi aceşti bani.

Cu siguranţă nu este un singur om responsabil de acest eşec, dar în momentul în care eşti liderul acestei instituţii timp de doi, trei ani şi exact în mandatul tău s-au pierdut 300 de milioane, nu poţi să mergi înainte cu acea funcţie, pentru că în mod evident nu ai ştiut să gestionezi acele probleme”, a mai transmis Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului a precizat că directorul demis are la dispoziţie cinci zile să conteste această decizie.

”Are cinci zile să conteste acest lucru, dar eu cred că evidenţa nu poate să fie negată în niciun fel de instanţă.

Dacă va face asta, cu siguranţă ne vom duce şi vom argumenta foarte clar de ce am luat această decizie, dar eu nu cred că se va ajunge aici, pentru că este evident de ce era nevoie de o schimbare în direcţia Apele Române”, a mai afirmat Buzoianu.