
ALERTĂ în Giurgiu pe A 1. Planul Roșu activat. Accident cu opt persoane. Două sunt încarcerate. Patru adulți și un copil duși la spital
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă dupăamiază pe A1 în județul Giurgiu.
În accident au fost implicate două autoturisme, două persoane fiind încarcerate, iar patru adulți și un copil transportați la spital.
”În urma accidentului rutier, au rezultat cinci victime, patru adulţi si un minor. Acestea au fost transportate la spital, conştiente şi cooperante, pentru investigaţii de specialitate. Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat”, a transmis IGSU.
”Din informaţiile primite la acest moment, ar fi implicate 8 persoane, iar două dintre acestea ar fi încarcerate. Având în vedere numărul ocupanţilor, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis IGSU.

La accident au fost alocate o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, 2 ambulanţe SMURD de la ISU Giurgiu şi 2 ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
În sprijin, forţele locale de intervenţie au fost suplimentate cu o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă şi 2 ambulanţe SMURD de la ISU BIF.
Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme, între localităţile Floreşti-Stoeneşti, pe Autostrada 1, la kilometrul 35, pe sensul de circulaţie Bucureşti – Piteşti.


