VIDEO. Dublă Crimă în Teleorman. Criminalul a scos trupurile victimelor în stradă și a așteptat să fie arestat

O crimă dublă a avut loc marți, 5 august în localitatea Perești din județul Teleorman.

Un bărbat recidivist a atacat trei membri ai unei familii, provocând moartea a două persoane și rănirea gravă a unei a treia.

Individul ar fi pătruns în gospodăria rudelor sale, o femeie în vârstă și cei doi fii ai acesteia, și i-ar fi atacat fără un motiv clar.

Se pare că fapta s-a petrecut în cursul dimineții, iar după comiterea crimei, atacatorul nu a încercat să fugă, ci a rămas la fața locului și a apelat chiar el numărul unic de urgență 112.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

La sosirea echipajelor de intervenție, polițiștii au găsit trupurile fără viață ale femeii, în vârstă de aproximativ 80 de ani, și ale unuia dintre fiii ei, ambele victime fiind scoase în stradă de către agresor.

Celălalt fiu, grav rănit, a fost preluat în stare critică și transportat de urgență la spital, relatează explozivnews24.ro.