
Avem prognoza meteo pentru perioada 4 august-1 septembrie. Când vom scăpa de caniculă
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, 4 august-1 septembrie.
Prognoza arată că vremea în această perioadă va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru luna lui gustar, iar precipitațiile vor fi destul de rare, anunță ANM.
Vremea în săptămâna 04.08.2025 – 11.08.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, local în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Vremea în săptămâna 11.08.2025 – 18.08.2025
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sud-vestice.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Vremea în săptămâna 18.08.2025 – 25.08.2025
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile vestice, sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Vremea în săptămâna 25.08.2025 – 01.09.2025
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile.


