FOTO. Omul lui Klaus Iohannis a devenit președintele Curții Constituționale pentru un mandat de 3 ani

Marian Enache, fostul președinte al Curții Constituționale și-a încheiat la 12 iulie mandatul la forul constituțional suprem.

Duminică, trei noi viitori judecători ai Curții Constituționale au depus jurământul în fața președintelui Nicușor Dan, aceștia fiind, Mihai Busuioc-PSD, Csaba Asztalos-UDMR și Dacian Dragoș-numirea președintelui României.

Odată cu plecarea lui Marian Enache, judecătorii CCR și-au aleas viitorul președinte care este judecătoarea Simina Tănăsescu, fostă consilieră prezidențială,  care a fost numită la Curte de fostul președinte Klaus Iohannis.

Simina Tănăsescu
Simina Tănăsescu
Cine e Simina Tănescu, noul președinte al CCRElena Simina Tănăsescu (n. 1968) este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din Bucureşti (1991) şi a obţinut titlul de doctor cu menţiunea « foarte bine cu felicitările juriului » la Facultatea de drept şi ştiinţe politice, Universitatea „Aix-Marseille III”, Franţa (1997).
Profesor de drept constituţional şi drept european în cadrul Universităţii din Bucureşti şi fost profesor invitat
Profesor de drept constituţional şi drept european în cadrul Universităţii din Bucureşti şi fost profesor invitat la universităţi din Europa şi America Latină, Tănăsescu a participat în calitate de director, cercetător sau raportor naţional în numeroase proiecte cu finanţare naţională sau internaţională.