ULTIMA ORĂ. Elena Udrea, 51 de ani operată de urgență la Ploiești. Fostul ministru se află la ATI

Elena Udrea, fost supusă unei intervenii chirurgicale, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Udrea a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău, duminică dimineaţă, în Penitenciarul Târgşoru Nou şi a fost preluat de o ambulanţă.

Potrivit medicilor, ea ar fi primit diagnosticul de colecistită acută litiazică.

Marţi, Elena Udrea va afla dacă Judecătoria Ploieşti admite cererea sa de eliberare condiţionată.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a obţinut în instanţă reducerea pedepsei cu mai multe luni, Tribunalul Prahova dispunând anularea mandatului de executare de şase ani emis pe numele său şi emiterea unui nou mandat, care să deducă din pedeapsă zilele executate în arest în Costa Rica şi Bulgaria, dar şi o perioadă de arest preventiv şi arest la domiciliu pe care Udrea a executat-o într-un alt dosar în care a fost inculpată.

A fost prinsă în Bulgaria
A fost prinsă în Bulgaria