
Bacalaureat 2025. Vineri are loc afișarea rezultatelor
Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat se vor afișa vineri.
Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/ transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care au susținut-o.
Prima probă scrisă – cea de Limba și literatura română – s-a desfășurat pe 10 iunie, iar pe 11 iunie a fost programată proba obligatorie a profilului.


