
FOTO. Favoritul președintelui Nicușor Dan, Ilie Bolojan nu vrea să fie prim-ministru. O femeie ar putea prelua frâiele noului Guvern
Reprezentanții partidelor pro-europene, PSD, PNL, USR, UDMR au avut joi o nouă discuție cu președintele Nicușor Dan, despre formarea noului Guvern al României, dar nu s-a ajuns la un consens.
Surse parlamentare, spun că, favoritul pentru funcția de premier al lui Nicușor Dan, Ilie Bolojan ar fi refuzat categoric să preia formarea noului Guvern.
Mai mult, aceleași surse spun că nici liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu nu își dorește să conducă noul Executiv.

Se pare că șeful statului ar fi avansat și ideea de desemna un tehnocrat pentru a forma viitorul Guvern. Unele surse spun că ar putea fi chiar o femeie.
Un nume posibil ar fi al Oanei Gheorghiu, fondatoare a ONG-ului Dăruiește Viață, care va candida și pentru a fi Consiliul Economic și Social, entitate care contribuie cu avize și analize la proiectele de lege ale Guvernului.

Discuțiile despre programul de guvernare și propunerea unui prim-ministru vor continua și vineri, iar cel mai probabil, până la mijlocul săptămânii viitoare, președintele Nicușor Dan, va face o nominalizare de premier.


