
Papa Francisc, 88 de ani, nu a luat parte la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma
Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, îşi limitează apariţiile publice la ordinul medicilor, a sărit peste o ceremonie în aer liber organizată în Vinerea Mare, ziua în care creştinii marchează crucificarea lui Iisus.

Vinerea Sfântă, o zi aliturgică (nu se săvârșește Sfânta Liturghie). Celebrarea Patimii Domnului din bazilica Sfântul Petru a început la ora Romei 17.00 și a fost prezidată de delegatul papei, cardinalul Claudiu Gugerotti, prefect al Departamentului pentru Bisericile orientale.
În ziua comemorării patimii și morții Domnului, colecta întregii Biserici este destinată susținerii creștinilor de la Locurile Sfinte.

Via Crucis de la Colosseum, despre care se crede că a fost un loc de martiriu pentru primii creştini, este o reconstituire a morţii lui Iisus. Participanţii ţin pe rând crucea răstignirii sale în timp ce merg în interiorul şi în jurul arenei romane antice, oprindu-se pentru a se ruga şi a asculta meditaţii.
Vaticanul a declarat că Papa Francisc a scris personal meditaţiile pentru ceremonia din acest an, pentru a doua oară în papalitatea sa de 12 ani. Reflecţiile, fiecare începând cu o scurtă lectură biblică, au fost scurte şi au abordat teme precum războiul, dificultăţile economice şi locul femeilor în Biserica Catolică.
Vaticanul nu a precizat încă dacă Papa Francisc va participa la alte slujbe de Paşte în weekend.
Papa a lipsit, de asemenea, de la o ceremonie anterioară desfăşurată joi la Vatican. Vicepreşedintele american JD Vance şi familia sa, aflaţi în vizită în Italia de Paşte, au fost printre participanţii la acel eveniment.



