
VIDEO. 15 percheziţii în patru judeţe în urma conflictului de stradă de la Urziceni, soldat cu moartea a două persoane
Poliția Română sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București efectuează 15 percheziții domiciliare, în cauza penală înregistrată privind conflictul din Urziceni, județul Ialomița.
Astfel sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale-IGPR, sunt efectuate 9 percheziții în județul Ilfov, 3 percheziții în județul Prahova, două percheziții în județul Buzău și o percheziție în județul Argeș.

Activitățile sunt derulate pentru depistarea persoanelor implicate în eveniment, precum și descoperirea și ridicarea bunurilor de interes în cauză.
În acțiune sunt angrenate efective din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Prahova, Buzău și Argeș, Poliției Capitalei, precum și jandarmi, anunță IGPR.


