VIDEO. Vine dezastrul pentru pensionari și bugetari. Legea ”Sărăciei” va fi aprobată Guvern. Bugetul pe 2025, adoptat în prima săptămână din ianuarie

Legea prin care se îngheață salariile bugetarilor și pensii va fi aprobată de Guvern în prima săptămână a lunii ianuarie. Mai mult, parlamentarii vor fi chemați din vacanță pentru a adopta Legea Bugetului pentru anul 2025.

Legea prevede că salariile bugetarilor vor fi înghețate la nivelul lunii noiembrie 2025, iar pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației așa cum au promis PSD și PNL.

O altă decizie se referă la reducerea cheltuielilor statului cu 1% din PIB, fiind totodată stabilite principii de bază ale guvernării în 2025. 

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat astăzi consultările pe tema pregătirii  măsurilor sociale și  economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică și să gestionăm cu responsabilitate resursele țării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătățirii calității vieții oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, și a susținerii investițiilor, în condițiile menținerii  unui control riguros asupra cheltuielilor publice”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Pentru fundamentarea bugetului general consolidat pentru anul 2025, Guvernul va aproba, printr-o Ordonanță de Urgență, măsuri fiscal-bugetare pentru eficientizarea cheltuielilor statului și scăderea  deficitului bugetar. Măsurile fiscal-bugetare vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din Produsul Intern Brut.

Șeful Executivului a afirmat, în acest context, că în cursul anului 2024, aproximativ 69 de miliarde de lei – respectiv 3,92% din PIB – reprezintă investiții și  cheltuieli esențiale, precum cele cu majorările salariale din sectorul bugetar (din sistemul sanitar, educație, apărare, creșterea pensiilor, plățile pentru plafonarea prețului la energie, cheltuieli din domeniul sănătății, subvenții  pentru transportul public etc.

În cadrul consultărilor, reprezentanții  patronatelor au considerat necesare măsurile pentru limitarea cheltuielilor statului și au apreciat că este nevoie de un efort major și urgent de combatere a evaziunii fiscale.

Ciolacu a condus discuțiile cu sindicatele
Ciolacu a condus discuțiile cu sindicatele
La reuniunea cu reprezentanții  patronatelor și sindicatelor, din partea Guvernului au participat, alături de premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul și ministrul Ministerului Finanțelor, Tánczos Barna, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Bolos, ministrul Educației și Cercetării, Daniel-Ovidiu David, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, ministrul Mediului, Apelor și  Pădurilor, Mircea Fechet, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis Guvernul.