
Ultima Oră. Klaus Iohannis nu pleacă în 21 decembrie de la Cotroceni. ”Cum să plec, dacă Constituţia îmi spune că trebuie să stau?”
Președintele Klaus Iohannis nu va pleca de la Palatul Cotroceni, decât în momentul în care, viitorul șef al statului va depune jurământul de credință față de țară.
Iohannis spune că, atâta timp cât, România nu are un președinte ales, el trebuie să rămână șef al statului, așa cum prevede Constituția României.
”Am observat în spaţiu public fel şi fel de interpretări. Constituţia noastră, în acest punct, este foarte clară. Şi această situaţie este expres prevăzută în articolul 82 din Constituţie. Deci, nu este cumva o ingerinţă din partea mea în treburile constituţionale, ci este articol de Constituţie.
Mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul. Punct. Fără niciun fel de posibilitate de interpretare.
Curtea Constituţională a subliniat că există acest articol şi acesta se aplică. Atât. Deci Curtea Constituţională de fapt a spus: Atenţie! Este lege şi legea se aplică. Asta a spus Curtea Constituţională şi asta fac eu.
Eu nici nu pot să plec. Cum să plec, dacă Constituţia îmi spune că trebuie să stau? Nu este o alegere. Dacă aş pleca, ar trebui să plec prin demisie.
Or să plec prin demisie, sigur, este posibil şi acest lucru, dar n-aş face-o fără o motivaţie extrem, extrem de solidă, pentru un interes public. Nu pentru interesul unui politician sau alt politician care vrea să se profileze împotriva mea.
Aş face-o doar, repet, atunci când ar exista un interes public major, care altfel nu se poate rezolva. Deci lucrurile sunt constituţional clare, sunt legal clare, dar evident suntem în campanie electorală după campanie electorală şi mulţi politicieni încearcă să vehiculeze aceste chestiuni în aşa fel încât să pară că ei sunt salvatorii naţiunii şi eu nu”, a spus Iohannis.


