Scene fără precedent la România-Kosovo. Kosovarii au abandonat meciul în minutul 90+5, la scorul de 0-0

Scandal uriaș la meciul România-Kosovo, de pe Arena Națională din Capitală. Fotbaliștii oaspeților au părăsit terenul în prelungirile reprizei secunde, iar partida a fost abandonată.

Meciul, care a fost la câteva zeci de secunde de a se încheia natural, după timpul suplimentar acordat de arbitru, s-a încheiat grotesc, cu echipa Kosovo părăsind terenul fără un motiv plauzibil, în ciuda încercărilor arbitrului de a-i determina pe jucătorii oaspeţi să rămâne pe gazon.

Incidentele au izbucnit în min. 90+5, când căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, jucător la Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă.

Amir Rrahmani l-a bruscat violent pe Denis Alibec
Amir Rrahmani l-a bruscat violent pe Denis Alibec

Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul Krogh a dat trei cartonaşe galbene, primite de Rrahmani, Alibec şi Dellova.

România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.

După o întrerupere de circa 70 de minute, arbitrul danez Morten Krogh a revenit pe teren şi a fluierat sfârşitul meciului doar în prezenţa jucătorilor români, un verdict urmând să fie dat de Comisia de Disciplină a UEFA.