VIDEO. Dramă în Suceava. Cinci morți în accidentul rutier de la Grăniceni. Copil de 4 ani decedat. Alți doi în stare gravă la spital

Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Grăniceni, județul Suceava.

În urma acestui accident, au murit cinci persoane, între care un copil de numai patru ani.

„Din nefericire, şi pentru cea de-a patra persoană, după finalizarea protocolului de resuscitare, s-a declarat decesul. Cei doi minori vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. (…)

După reverificarea zonei, sub cupola unui autoturism răsturnat în şanţ, a fost identificată o a şaptea victimă. Este vorba despre un minor în vârstă de aproximativ patru ani.

Din nefericire, acesta are leziuni incompatibile cu viaţa”, au precizat oficialii ISU Suceava.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

În urma acestui accident, în care au fost implicate două autoturisme, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

Impact deosebit de puternic
Impact deosebit de puternic

Impactul a fost atât de puternic că patru persoane au fost încarcerate. La locul intervenţiei au acţionat două echipaje de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.