
DOCUMENT. AUR câștigă în instanță dreptul de a avea candidați la alegerile parlamentare din 1 decembrie, în județele Bistrița-Năsăud și Giurgiu
Magistrații au respins deciziile Birourilor Electorale Județene Bistrița-Năsăud și Giurgiu, care interziceau AUR să aibă liste de candidați la alegerile parlamentare.
„Am câștigat și la Bistrița și la Giurgiu. Instanțele ne-au dat dreptate. Vom fi pe toate buletinele de vot. Rușine PNL-iștilor, USR-iștilor, PSD-iștilor care ne-au făcut plângere. Rușine inclusiv celor de la SOS care ne-au făcut plângere.
Vom fi pe toate buletinele de vot. Am câștigat o bătălie, dar trebuie să câștigăm și războiul. Avem mâine peste 100 de apeluri peste tot, la toate instanțele din țară.
Am depus actele conform legii. Nu poate un baron roșu sau un securist să dețină puterea în România și să spună – nu ai ochii albaștri precum noi și nu poți candida –”, a declarat președintele AUR, George Simion.
BEJ Bistrița-Năsăud respinsese, săptămâna trecută, listele AUR din cauza faptului că documentele erau semnate doar de către președintele George Simion, nu și de către președintele Consiliului Național de Conducere, Claudiu Târziu.
Hotărârea Tribunalului Bistrița-Năsăud poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București.
Decizia Trbinulalui Bistrița-Năsăud
Tribunalul Giurgiu a admis contestația AUR împotriva deciziei Biroului Electoral Județean Giurgiu prin care a fost respinsă lista de candidați a partidului pentru Senat.
Tribunalul Giurgiu a admis contestația AUR


