
FOTO-VIDEO. Ultima Oră. Bărbatul care a incendiat Parlamentul a fost reținut pentru 24 de ore
Bărbatul care a incendiat o încăpere din Palatul Parlamentului a fost depistat, marţi noaptea, şi reţinut pentru 24 de ore.
Bărbatul în cauză urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor, cu propunere legală.
El riscă pedeapsa cu închisoarea până la 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ‘distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, anunță Poliția Capitalei.

Marţi, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii ‘Constantin Brâncuşi’, un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului.


