
Grupă de foc pentru FCSB în Europa League 2024. Manchester United, Glasgow Rangers și Paok Salonic printre adversare
FCSB ș- a aflat adversarele din grupa Europa League.
FCSB se va lupta pentru calificare cu Manchester United, Glasgow Rangers sau Paok Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu.
Vineri, 30 august, la Monaco, a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal UEFA Europa League, competiție care, la fel ca Liga Campionilor, se desfășoară într-un nou format din acest sezon, anunță FRF.
Pe tabloul principal sunt 36 de echipe, care au fost împărțite la tragerea la sorți în 4 urne valorice. Fiecare echipă va disputa 8 partide, 4 pe teren propriu, 4 în deplasare. Și va întâlni câte doi adversari din fiecare urnă valorică.

Iată partidele pe care le va avea de disputat campioana României în această competiție:
-
Manchester United (Anglia) – acasă
-
Rangers (Scoția) – deplasare
-
Olympiacos (Grecia) – acasă
-
PAOK (Grecia) – deplasare
-
Midtjylland (Danemarca) – acasă
-
Qarabağ (Azerbaidjan) – deplasare
-
FK RFS (Letonia) – acasă
-
Hoffenheim (Germania) – deplasare

Primele 8 echipe din ierarhia comună vor face pasul spre optimile de finală, în timp ce echipele de pe locurile 9-24 vor disputa un play-off.
Echipele de la locul 25 în jos vor fi eliminate din competiție după disputarea celor 8 jocuri.


