Liviu Dragnea se plânge că e sărac lipt pământul. ”Singurul meu venit e indemnizația”

Liviu Dragnea se plânge că e sărac lipt pământul. ”Singurul meu venit e indemnizația”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a depus o plângere la DNA pentru că instituţia refuză să îi dea în format electronic o copie a dosarului său.

El a spus că i se oferă dosarul numai în forma scrisă, iar multiplicarea l-ar costa peste 100.000 de lei, în condiţiile în care singurul său venit este indemnizaţia de la Camera Deputaţilor.

„Noi am depus o plângere la DNA zilele trecute, săptămâna trecută, pentru că eu, practic, nu pot să am acces la dosar. Să vă spun de ce, şi nu numai la mine e problema asta – practica, din câte ştiu, la parchet în general, este că, atât timp cât dosarele sunt scanate, sunt pe un suport electronic, îţi dă un CD, un stick sau mai multe, pe care le plăteşti, care au costuri mici. Am făcut solicitarea de la început şi, din câte am înţeles, nu numai eu, ci toţi cei care suntem chemaţi pe acolo, să ne pună la dispoziţie dosarul în formă electronică. S-a refuzat şi au zis că numai în formă scrisă, care durează foarte mult şi care costă foarte mult. Eu ca să iau toate zecile sau vreo sută şi ceva, nu ştiu câte bibliorafturi sunt. Nu ştiu câte mă privesc pe mine, dar trebuie să le iau pe toate că nu ştiu ce-o fi pe acolo. Nu ştiu ce alţi denunţători mincinoşi mai apar. Ca să iau o copie scrisă, în formă scrisă, pe hârtie, mă costă peste un miliard de lei”, a declarat liderul PSD,la a anunţat, duminică seară, la România TV.

El a spus că cei care gestionează dosarul său sunt cei care i-au cerut şi i-au pus sechestru. „Singurul venit pe care îl am este indemnizaţia de la Parlament. Nici aia întreagă, două treimi”, a adăugat Dragnea.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.