
FOTO. Fiul lui Dacian ”Ursaru” autorul ”jafului secolului”,cel care a atacat în 2011 un transport de bijuterii, a fost adus prins ]n Italia ;i adus la pu;c[rie ]n Rom\nia
Fiul lui Dacian ”Ursaru”, Alexandru Daniel Stoica, de 34 de ani, urmărit internațional din categoria ”most wanted” pentru infracțiuni ce țin de spălarea banilor.
Dacian ”Ursaru”, a fost acuzat că, în anul 2011, ar fi fost „creierul” unei tâlhării catalogate de presă drept „jaful secolului”. A fost vorba despre un atac care a vizat un transport se bijuterii în valoare de aproximativ 650.000 de euro.

Squadra Mobile Milano din cadrul poliției italiene l-a prins în noaptea de luni, în Milano, pe Alexandru Daniel Stoica, de 34 de ani, urmărit internațional din categoria ”most wanted” pentru infracțiuni ce țin de spălarea banilor.
”În urma continuării activităților de cooperare polițienească internațională, dintre Poliția Română și autoritățile similare din alte state, a fost localizat și prins, pe teritoriul Italiei, un urmărit național și internațional.
Pe numele lui Alexandru Stoica există din 31 mai 2021 un mandat de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, dosar instrumentat de către DIICOT-Structura Centrală.
El a fost reținut și în Statele Unite pentru formarea unei rețele de skimming, furt din bancomate.

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate”, anunță polițiștii.
Reţeaua era formată din 13 români şi un grec și era considerată una din cele mai mari rețele de skimming din nordul districtului Alabama.
În octombrie 2020, americanii au reuşit să-l captureze pe Alexandru Stoica în timp ce încerca, cu o cagulă pe faţă, să scoată bani, cu carduri false, de la un bancomat. În închisoare însă a stat doar câteva luni, iar acum este de negăsit, anunță Poliția.


