
Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels.
Condamnarea lui Trump a declanşat o furtună politică la Washington.
Republicanii au atacat cu furie verdictul ca pe o eroare judiciară, în timp ce democraţii i-au lăudat pe juraţii din New York pentru că au pronunţat o hotărâre corectă într-unul dintre cele mai răsunătoare procese din istoria Americii, anunță CNN.

Procurorul districtului Manhattan, Alvin Bragg, care a instrumentat dosarul, a declarat că „singura voce care contează este cea a juriului”.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute după verdict, Bragg a menţionat că „acest acuzat putea fi diferit de oricare altul din istoria Americii”, dar „în cele din urmă, astăzi, acest verdict a fost dat în acelaşi mod ca în orice alt caz”.


