
VIDEO. Anunț ferm al președintelui Klaus Iohannis. ”România nu va trimite combatanți în Ucraina”
Președintele Klaus Iohannis spune că România nu va trimite soldați pe frontul din Ucraina.
Președintele Iohannis a precizat, totodată, că o decizie privind cedarea unei baterii Patriot către Ucraina se va lua în CSAT, după ce se pronunță specialiștii.
”Nu există nicio amenințare directă la adresa României, dar sigur militarii se pregătesc pentru toate situațiile posibile.
România e o țară sigură, românii nu trebuie să se teamă, dar trebuie să fim întotdeauna pregătiți pentru evenimente neașteptate. Nu e cazul să intrăm în panică sau să credem că România e amenințată.
România beneficiază de cele mai importante garanții de securitate. E important să înțelegem că nu suntem singuri, suntem înpreună cu aliații.
Nu am niciun semnal și nicio indicație că ar exista un pericol de atentate.
Nu comentez această chestiune (trimiterea unei baterii Patriot în Ucraina) și nu cred că are ce căuta în spațiul public general. Trebuie discutat cu specialiștii din armată, decis în CSAT și în final comunicat rezultatul.

Nu cred că o dezbatere publică largă este de dorit.
Ședința CSAT va avea loc imediat după ce specialiștii clarifică aspectele. E foarte complicat. …
Eu nu accept sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă și antiaeriană. În final, dacă se cedează ceva, România trebuie să primească ceva la schimb, astfel nu se va întâmpla.
Nu există orizont de timp.
România nu va trimite soldați în Ucraina. Punct”, a spus Iohannis.


