VIDEO. Premierul Marcel Ciolacu, atac virulent la politicieni și ziariști. ”Măi măgarilor”

Premierul Marcel Ciolacu a avut un atac virulent la adresa politicienilor și a ziariștilor care spun că nu există banii necesari pentru indexarea pensiilor în 2024.

Ciolacu i-a făcut măgari pe cei care critică politica Guvernului PSD-PNL, și dă asigurări că pensionarii nu vor avea probleme cu primerea mărită a pensiilor.

”Nu mai pot să -i văd la televizor cum întreabă toată ziua de unde avem bani de pensii.

Măi, măgarilor, oamenii ăia au construit România, oamenii aceia sunt părinții și bunicii noștri. Ei sunt o prioritate a unui Guvern social democrat.

Avem obligația de a menține un echilibru. Nu încercați să aveți discursul extremismului, pentru că nu ne ajută la nimic.

Dormim liniștiți în case pentru că suntem membri NATO, dacă nu eram, nu dormeam liniștiți. Am ajutat Ucraina și suntem solidari. Oameni buni, nu am luat de la nimeni nimic din casă pentru a ajuta Ucraina.

Da, transportatorii au dreptate și trebuie să existe culoare separate UE și non-UE, dar nu-mi cereți să dau cu pietre în Ucraina.

Nu am crezut niciodată în nimic venit din Rusia! Avem resurse și fără Rusia, vă garantez. Singurul lucru pe care nu l-am putut combate este iarna care venea mereu de la ruși, dar în rest avem resurse și fără Rusia, avem și vodka, pentru că am înțeles că o producem”, a spus Marcel Ciolacu, la Satu Mare.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook