FOTO. Bărbat de 36 de ani din Galați cercetat de polițiști după ce a incediat și a distrus mai multe mașini

Un bărbat de 36 de ani este anchetat de poliţişti după ce a distrus cinci maşini.

Polițiștii din Galaţi au fost sesizat telefonic joi prin apel la S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat de 36 de ani, din comuna Barcea, în timp ce conducea un autoturism în localitatea de domiciliu, ar fi lovit în mod intenţionat un alt autoturism.

„Din verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti s-a stabilit că bărbatul s-ar fi deplasat pe strada Margaretelor, în zona unde se află o grădiniţă şi ar fi lovit de mai multe ori un alt autoturism staţionat, aparţinând soţiei acestuia, o femeie de 32 de ani.

În acel moment, în autoturismul lovit se afla o singură persoană pe locul din dreapta faţă, respectiv cumnata bărbatului, de 36 de ani, care a reuşit să iasă din maşină, fiind rănită uşor.

Aceasta a fost preluată şi transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

Ulterior, cel în cauză s-ar fi deplasat în aceeaşi localitate, respectiv la domiciliul unui alt bărbat, de 50 de ani, unde ar fi lovit, tot cu intenţie, două autovehicule parcate în faţa imobilului şi care aparţin acestuia din urmă.

După aceasta, s-ar fi deplasat în satul Podoleni, din comuna Barcea, la adresa de domiciliu a surorii sale, de 40 de ani, unde ar fi incendiat atât maşina pe care a condus-o, cât şi un autoturism ce aparţine femeii”, a precizat IPJ Galaţi.

Bărbatul a fost depistat de poliţişti în localitatea Podoleni şi condus la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea consumului de băuturi alcoolice şi de substanţe psihoactive.

În cauză va fi deschis dosar privind infracţiunile de vătămare corporală şi distrugere, iar, în funcţie de rezultatele cercetărilor, se va putea extinde urmărirea penală.

A distrus cinci mașini
A distrus cinci mașini