
4 bărbați reținuți în Bistrița-Năsăud pentru tarfic de droguri de mare risc. Organizau petreceri inclusiv cu minori
Patru bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud în două dosare care vizează traficul de droguri.
Doi dintre bărbați şi-ar fi pus la dispoziţie locuinţele pentru organizarea acestor petreceri.
”Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud a transmis, luni, că procurorii au dispus, în două cauze penale, reţinerea a 4 inculpaţi, pentru trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri, trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept.
Astfel, în prima cauză s-a reţinut că, în perioada aprilie 2023 – ianuarie 2024, un bărbat a deţinut şi a comercializat, în mod repetat (13 acte materiale), diverse cantităţi de cristal, drog de mare risc (3-CMC), către consumatori din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Totodată, el a oferit gratuit, la petreceri private, cantităţi de drog de mare risc, inclusiv unor minori.
În al doilea dosar, din actele de urmărire penală a rezultat că inculpaţii au comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc (canabis şi 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) şi substanţe psihoactive din clasa catinonelor, către consumatori (inclusiv minori) din judeţul Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, doi dintre aceştia sunt suspectaţi că, în 2023, au organizat petreceri private şi şi-au pus la dispoziţie locuinţele pentru consumul de droguri.
În urma a 7 percheziţii domiciliare făcute în Bistriţa-Năsăud au fost identificate şi ridicate obiecte şi plicuri cu urme de substanţe, mai multe telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă.
Luni, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi al luptătorilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română”, informează DGIPI.


