FOTO. Șobolan surprins în Mega Image din zona Domenii din București

Un şobolan a fost surprins în magazinul Mega Image Domenii.

Comisarii ANPC au confirmat că un șobolan a fost găsit în magazinul respectiv.

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini referitoare la prezenţa unei rozătoare în interiorul magazinului Mega Image Domenii, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din sectorul 1 al Capitalei a verificat informaţia. Aceasta s-a dovedit reală”, a transmis, luni, ANPC.

Șobolanul a stat nestingherit în magazin
Șobolanul a stat nestingherit în magazin

Sursa citată a precizat că magazinul a făcut curăţenie generală, a realizat o operaţiune de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare şi a retras de la vânzare produsele afectate, acestea urmând să fie distruse.

”De altfel zona de bake-off, din magazin, va ramâne închisă până la finalizarea acestor operaţiuni şi, de asemenea, tăietorul de pâine a fost oprit de la funcţionare pentru igienizare”, a mai transmis ANPC.

Rozătoarea și-a făcut apariția în magazin
Rozătoarea și-a făcut apariția în magazin