
TRAGEDIE în Vâlcea în ziua de Crăciun. Doi adulți și un copil de 7 ani, morți după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Doi adulți și un copil de 7 ani au fost găsiți morți într-o casă din localitatea Văideni județul Vâlcea, în ziua de Crăciun.
Polițiștii au stabilit că cei doi adulți și copilul au murit din cauza intoxicării cu monoxid de carbon.
”La data de 25 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Horezu au fost sesizaţi despre faptul că 3 persoane au fost găsite în stare de inconştienţă într-o locuinţă din localitatea Vaideeni.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani şi un minor de 7 ani, toţi din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea, care din păcate, a constatat decesul celor 3 persoane”, a transmis IPJ Vâlcea.
Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.


