
FOTO. El a UCIS 15 oameni la Praga. Mesajul criminalului
Cel care a UCIS 15 oameni la Universitatea din Praga a fost eliminat de polițiștii cehi.
Anchetatorii au stabilit că atacatorul care a ucis 15 oameni, este un student ceh, de 24 de ani, de la Facultatea de Arte a Universităţii Caroline, potrivit poliției. Corpul său fără viaţă a fost găsit chiar la Facultatea de Arte.
Ucigașul a lăsat un mesaj tulburător înainte de măcelul în care zece oameni au murit și 30 au fost răniți, au fost postate pe rețelele de socializare.
„Am stat, am așteptat, am visat, am vrut”, dar o fată, Alina Afanaskina, l-a „ajutat” să decidă. „A fost ca și când a venit să mă ajute din Rai chiar la timp”,a scris David înainte de a porni măcelul.

Kozak a deschis focul, la 21 decembrie, în jurul orei 14.00 (15.00 GMT) de la etajul al patrulea al clădirii Facultății de Filosofie de la Universitatea Charles. Unsprezece persoane, inclusiv atacatorul, au murit în incidentul armat şi cel puţin alte 30 de persoane au fost rănite, au anunţat într-o primă fază serviciile de urgenţă.
Postul local de televiziune Nova relatează că atacatorul înarmat trăgea de pe acoperișul unei clădiri din centrul oraşului.
Mulți studenți și profesori care se aflau la cursuri s-au încuiat în clase sau s-au ascuns unde au putut pentru a se salva.



