CRIMĂ ȘOCANTĂ în Neamț. Administratorul unui liceu în vârstă de 63 de ani a fost torturat până a murit

Administratorul Colegiul „Petru Poni“ din Roman a fost găsit mort în casă.

Administratorul a fost torturat până a murit.

Bărbatul de 63 de ani a fost legat de mâini și torturat până și-a dat ultima suflare. Polițiștii au reținut deja un suspect. Este vorba de un recidivist care abia ce ieșise din închisoare.

Cadavrul victimei a fost descoperit în dimineaţa zilei de miercuri, 6 decembrie 2023, în curtea casei situate în satul Cotu Vameş, comuna Horia, județul Neamț. Organele de cercetare penală au fost sesizate în jurul orei 07.00, de către o femeie.

”A fost informat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, fiind constituită echipă operativă formată din polițiști de investigații criminale, criminaliști și polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman și Secției de Poliție Rurală Dulcești.

În cauză cercetările sunt continuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț”, se precizează în comunicatul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.