
Fostul premier Florin Cîțu, urmărit de DNA, în dosarul COVID-19, demisionează din grupul PNL de la Senat
Senatorul PNL, Florin Cîțu va demisiona din grupul parlamentar al liberalilor și va activa ca independent, după ce procurorii DNA au cerut ridicarea imunității parlamentare a fostului premier.
Florin Cîțu este acuzar de către procurorii DNA, că a achiziționat în vremea în care era premier mai multe doze de vaccin anti COVID-19, decât erau necesare.
Mai mult, liderul PNL, Nicolae Ciucă spune că, senatorii liberali vor vota pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Cîțu, în așa fel încât, fostul premier să poată fi anchetat de către procurori.
”În momentul în care vom primi documentele de solicitare din partea DNA am obligativitatea, în calitate de preşedinte al Senatului, să convoc de îndată Biroul Permanent şi,m în baza analizei şi deciziei Biroului Permanent, documentele să fie înaintate către Comisia Juridică, comisie care va analiza documentele, va întocmi un raport, iar raportul va merge spre aprobare în plenul Senatului şi în plenul Senatului, desigur, vom proceda cum am procedat şi până acum, acordând votul nostru pentru a lăsa justiţia să îşi facă datoria”, a declarat, joi seară, la Digi 24, Nicolae Ciucă.


