Tragedie la Constanța. Un bărbat de 32 de ani a murit într-o sală de jocuri de noroc

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a murit într-o sală de jocuri de noroc din Constanţa.

“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 32 de ani.  Asupra acestuia au fost efectuate manevre de resuscitare, în urma cărora persoana a fost declarată decedată.

Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violenţă, fiind transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, au transmite IPJ Constanța.

Bărbatului respectiv i s-a făcut rău într-o sală de jocuri de noroc, la scurt timp după ce intrase.