FOTO. Gică Hagi a dat lovitura. Un fost campion mondial a devenit acționar la Farul Constanța

Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, Gică Hagi, patronul lui Farul Constanța a cooptat în conducrea echipei un fost campion mondial.

Astfel, lui Hagi i s-a alăturat unul dintre fotbaliștii legendati ai planetei, celebrul Rivaldo, care a devenit acționar al clubului.

”Urmăresc fotbalul românesc de ceva vreme şi cunosc destul de bine şi campionatul. România a avut mereu jucători foarte buni, a reprezentat o forţă în fotbalul mondial, mai ales în perioada în care Gheorghe Hagi era jucător.

M-a uimit în urmă cu câţiva ani şi, vă spun sincer, nu am fost singurul din fotbalul mondial cu o astfel de reacţie, când am aflat de modul în care a decis să se implice în acest fenomen după retragere, mi s-a părut ceva incredibil. Nu mai auzisem de un fost jucător de o asemenea valoare care să îşi investească averea pentru o pasiune.

Brazilianul, campion mondial și cel mai bun fotbalist român
Brazilianul, campion mondial și cel mai bun fotbalist român

Cred că rezultatele pe care le-a reuşit au fost răspunsul la toate întrebările… Investiţia total privată de la Farul, baza sportivă, Academia care stă în spatele multor performanţe, rezultatele obţinute cu foarte mulţi jucători formaţi aici m-au determinat să fac acest pas şi să vin alături de Gheorghe Hagi.

Dacă singur a reuşit toate aceste lucruri, să devină de două ori campion având cea mai tânără echipă din Europa, atunci cred că având sprijinul pe care şi-l doreşte, poate reuşi mult mai mult.

Cu viziunea şi pasiunea pe care le are, cu experienţa pe care şi eu o am, sunt convins că vom dezvolta şi mai mult performanţele pe care şi le doreşte întreaga comunitate, pentru că Farul este un club de tradiţie, care, în rest, are toate atuurile de a deveni un club mult mai puternic”, a declarat Rivaldo.

Titlul mondial câştigat cu Brazilia în 2002, medalia de vicecampion mondial din 1998, câştigarea Balonului de Aur în 1999, când şi FIFA l-a desemnat şi cel mai bun fotbalist al anului, cucerirea trofeului Copa America în 1999 cu Brazilia, câştigarea Champions League cu AC Milan în 2003, titlul de golgheter al Champions League în 2000.
Farul are un investitor
Farul are un investitor