Tânără de 26 de ani, drogată și băută la vola a lovit alte șase mașini. FOTO

O tânără din Slatina a produs un accident rutier în noaptea dintre miercuri spre joi, 23-24 august.

 „Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeași localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat șase autoturisme parcate.

În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Polițiștii veniți la fața locului au observat că tânăra avea un comportament suspect. Ulterior, ea a fost testată cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A distrus alte șase mașini
A distrus alte șase mașini

Tânăra a fost testată și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a trei substanțe psihoactive. Este vorba de T1C MDMA, T2C MTD și T3C KET.

Femeia în vârstă de 26 de ani a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au deschis pe numele acesteia un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe.