INCREDIBIL. Poliția l-a lăsat liber pe criminalul drogat, care a omorât doi oameni la 2 Mai, după ce l-au găsit cu droguri în mașină

Poliția l-a lăsat liber în trafic pe criminalul drogat din 2 Mai cu două ore înainte de accidentul mortal, deși un apel la 112 reclama că acesta conducea haotic.

În mașina sa au fost descoperite droguri, dar poliția nu l-a testat pentru a vedea dacă este sau nu drogat.

Vlad Pascu, tânărul acuzat că a ucis două persoane la 2 Mai în timp ce conducea drogat, a mai fost fost oprit de poliști de două ori înainte de a produce accidentul mortal, dar a fost lăsat să plece de fiecare dată pentru că poliția din localitate nu i-a făcut și testul pentru droguri, ci doar pentru alcool.

Prima dată, Vlad Pascu a fost oprit la un control de rutină în jurul orei 00.00, cu cinci ore înainte de a produce accidentul.

A doua oară, poliția l-a oprit în jurul orei 3 dimineață, după un apel la 112 care semnala faptul că tânărul conducea haotic prin stațiunea de la mare. Polițiștii l-au dus la secție și i-au făcut testul de alcool, la care rezultatul a ieșit negativ. Polițiștii nu i-au făcut și testul pentru droguri și i-au dat drumul, potrivit informațiilor citate.

La doar două ore, în jurul orei 5 în dimineața de sâmbătă, tânărul a produs accidentul în urma căruia au murit două persoane.

Vlad Pascu, tânărul acuzat că a ucis două persoane la 2 Mai în timp ce conducea drogat, a fost cercetat în 2022 pentru deținere de droguri, dar procurorii DIICOT au renunțat la dosar pentru că ar fi fost vorba de o cantitate mică de droguri, potrivit deciziei definitive a Tribunalului București.

Vlad Pascu șoferul care a omorât doi oameni
Vlad Pascu șoferul care a omorât doi oameni

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, Constantin Glugă, a confirmat, luni, într-o conferință de presă că tânărul a fost oprit de două ori de polițiști în trafic, fiind dus și la sediul Poliției din Vama Veche după ce în mașina sa au fost descoperite droguri.

Acestaa confirmat că șoferul nu a fost testat pentru droguri deoarece nu avea un comportament care să indice consumul acestora și a susținut că tânărul a consumat substanțe interzise după ce a plecat din sediul poliției.

Șeful IPJ Constanța a precizat că a dispus cercetarea prealabiă a unui ofițer și doi agenți de poliție pentru a stabili dacă există sau nu o abatere din punct de vedere disciplinar pentru că tânărul nu a fost testat pentru consumul de droguri.

În 17 august, tânărul a ajuns în municipiul Constanța împreună cu tatăl său.

În 18 august seara, tânărul a fost oprit în trafic în municipiul Constanța în cadrul unei acțiuni cu caracter preventiv, în care a fost sfătuit să circule cu atenție.

În 19 august în jurul orei 00.40, prin apel la 112 un bărbat a sesizat IPJ Constanța că pe DN 39 dinspre Vama Veche spre 2 Mai un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației rutiere.

La ora 02.40, autoturismul a fost depistat de o patrulă mixtă polițist-jandarm în Vama Veche, au fost legitimați șoferul și cei doi pasageri. În mașină, într-un pachet de țigări a fost descoperită o țigară tip joint, precum și 4 pastile.

Șoferul a fost dus la centrul de poliție Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero. Conducătorul auto nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive și nu a fost testat pentru consumul de droguri.

Tânărul a fost în sediul poliției până în jurul orei 4.30, apoi s-a deplasat la o locație din Vama Veche unde ar fi consumat substanțe interzise. Ulterior s-a produs accidentul.

La locația din Vama Veche unde șoferul ar fi consumat substanțe interzise au fost depistate încă nouă persoane și sunt cercetări.

Procurorii au renunțat la urmărirea penală motivând că tânărul deținea o cantitate prea mică de droguri – respectiv 0,68 g cannabis.

În plus, potrivit informațiilor G4Media, Vlad Pascu ar fi urmat în trecut o cură de dezintoxicare la o clinică de specialitate din București.

Luminiţa Popescu, avocata tânărului care a omorât două persoane în accidentul rutier de la 2 Mai, a declarat jurnaliştilor, că acesta a recunoscut că a consumat droguri, dar a precizat că el nu este consumator, ci a primit drogurile în Vama Veche, unde venise la o petrecere.