
Nordsjaelland – FCSB 2-0. Echipa lui Becali, eliminată din Europa
Nordsjaelland a învins FCSB pe teren propriu cu scorul de 2-0 în manșa secundă a turului trei preliminar din Conference League.
După 0-0 în tur, FCSB a fost învinsă în Danemarca, 0-2, și este eliminată din turul 3 al preliminariilor UEFA Conference League.

Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat joi seară, după eliminarea din Conference League, că Vlad Chiricheş nu ar fi trebuit să fie eliminat la meciul cu Nordsjaelland.
“Cu siguranţă nu suntem fericiţi, pentru că ne doream să ne calificăm în turul următor. Aşa este în fotbal. Cred că am început bine meciul, noi am avut şansele mari de a marca. Am avut 3-4 ocazii, nu am reuşit să marcăm şi ei au condus dintr-un penalti.
Cred că după cartonaşul roşu era foarte dificil pentru noi. Continuăm, urmează meciul din campionat şi trebuie să ne concentrăm la asta. Am avut timp după penalti, dar cum v-am spus înainte.
Dacă ai astfel de şanse şi nu marchezi… era un moment în care puteam trece în avantaj. Pentru mine nu este corect acordat cartonaşul roşu. Consider că primul cartonaş galben primit de Chiricheş a fost luat fără motiv.
Nu a făcut nimic! Când faci o greşeală ca şi arbitru şi acorzi un cartonaş galben, se întâmplă şi lucruri de astea”, a spus Charalambous.


