
Vești bune pentru cadrele didactice. Cresc salariile cu peste 25 la sută
Cadrele didactice vor primi începând de vineri, 14 iulie, salariile majorate.
Salariile dascălilor vor fi mai mari cu 25 la sută, anunță Ministrul Educației, Ligia Deca.
”Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, cadrele didactice din România primesc salariile majorate!
Primul salariu majorat a fost virat chiar astăzi în contul angajaților din sistemul de învățământ.
Demersul a fost posibil în urma OUG adoptate de Guvern, prin care este acordată o creștere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic (1.300 lei brut pentru fiecare funcție didactică, indiferent de vechime sau de grad).
Majorările salariale reprezintă încă o dovadă a faptului că rolul cadrelor didactice este unul deosebit de important pentru un sistem educațional de calitate.
Eu voi face tot ce ține de mine pentru a susține profesorii din România.
Le mulțumesc cadrelor didactice pentru implicare și pentru că reprezintă modele pentru elevii noștri!”, a anunțat ministrul educației.



