România conduce Slovenia cu 2-1. Ana Bogdan a fost învinsă de Tamara Zidansek

România conduce Slovenia cu 2-1, după ce Ana Bogdan a fost învinsă de Tamara Zidansek cu 3-6, 7-6 (7/4), 7-5, sâmbătă, la Koper, în calificările pentru turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup.Ana Bogdan (30 ani, 58 WTA) a cedat după mai bine de trei ore de joc, deşi a avut meciul în mână.

În actul secund, jucătoarea din România a condus cu 4-2, dar a fost egalată, apoi a servit pentru meci la 5-4 şi 6-5, dar nu a reuşit să încheie conturile şi a pierdut în tiebreak (4-7).

În decisiv, Ana Bogdan a avut 5-2, dar nu a găsit forţa de a pune capăt meciului şi a aduce calificarea României, pierzând cinci ghemuri la rând (5-7), setul şi meciul.

Ana Bogdan învinsă de Tamara Zidansek
Ana Bogdan învinsă de Tamara Zidansek

Vineri, în primul meci de simplu, Ana Bogdan învins-o dramatic pe Kaja Juvan (22 ani, 121 WTA), cu 3-6, 6-3, 6-4.În a doua partidă de simplu, Jaqueline Cristian (24 ani, 180 WTA) a trecut de Tamara Zidansek (25 ani, 102 WTA) cu scorul de 6-1, 4-6, 6-3.

Ultimul meci de simplu le va opune pe Jaqueline Cristian şi Kaja Juvan.