
ȘOC în AUR. Încă un parlamentar pleacă din partidul condus de George Simion. Numărul demisionarilor a ajuns la 13. FOTO
Numărul parlamentarilor care au părăsit partidul condus de George Simion, AUR, a ajuns la 13.
Deputatul fost AUR, Vasile Nagy și-a dat demisia miercuri din partid, acesta urmând să activeze ca independent.
”Astăzi, în şedinţa Grupului parlamentar AUR din Camera Deputaţilor, mi-am anunţat colegii că am decis să părăsesc acest grup. Până ce voi analiza strategia politică pe care o voi aborda în viitor, voi activa în Parlament ca deputat neafiliat.
Este un anunţ important pentru orice persoană implicată în politică, le mulţumesc colegilor din Grupul parlamentar AUR pentru buna colaborare, dar de astăzi, drumurile noastre politice se despart.
Este important să fii ferm în convingerile tale politice şi să îţi urmezi viziunea, chiar dacă asta înseamnă să iei decizii grele.
Voi continua să apăr acele valori care m-au făcut să intru în politică: cinstea, corectitudinea, dragostea faţă de ţară şi popor, dedicarea totală pentru a-mi valorifica experienţa în favoarea electoratului, cel care, prin voturile sale, ne-a trimis pe fiecare dintre noi în Parlamentul României”, a declarat Vasile Nagy.



