
Fostul Europarlamentarul Adrian Severin încearcă să scape de închisoare
Cererea de eliberare condiționată a fostului europarlamentar Adrian Severin, se discută astăzi la Judecătoria Sectorului 5. Acesta este condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
Adrian Severin a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația că, în perioada decembrie 2010 — martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la publicația britanică „The Sunday Times”, care efectuau o investigație sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European și votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care aceștia pretindeau că o susțin.
Inițial, Severin a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare, însă un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul DNA și a mărit pedeapsa la patru ani de închisoare cu executare
„La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuțiilor din perioada ianuarie — martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înțelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienților companiei pe care cei doi susțineau că o reprezintă”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
La începutul lui 2017, Adrian Severin a mai depus o cerere de liberare condiționată, însă fostul europarlamentar și-a retras-o ulterior.



Comentarii