Revoltă fără precedent în armata lui Putin. ””Nu vreau să mă întorc pentru a ucide şi a fi ucis”

Este rezoltă în armata președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Unii soldaţi ruşi refuză să se întoarcă să lupte în Ucraina din cauza experienţelor trăite în linia întâi la începutul invaziei, potrivit avocaţilor şi activiştilor ruşi pentru drepturile omului.

Un astfel de soldat a declarat, pentru BBC, că nu vrea să se întoarcă pentru a ”ucide şi a fi ucis”, relatează news.ro.

„Nu vreau să mă întorc [în Ucraina] pentru a ucide şi a fi ucis”, declară, pentru BBC, un soldat rus care a petrecut cinci săptămâni luptând în Ucraina la începutul acestui an. , declară, pentru BBC, un soldat rus care a petrecut cinci săptămâni luptând în Ucraina la începutul acestui an.

El se află acum acasă, în Rusia, după ce a urmat un sfat juridic pentru a evita să fie trimis înapoi pe linia frontului.

Potrivit BBC, Serghei este doar unul dintre sutele de soldaţi ruşi despre care se ştie că au căutat astfel de sfaturi.

Serghei spune că este traumatizat de experienţa sa din Ucraina.

„Credeam că suntem armata rusă, cea mai super-duioasă din lume”, spune tânărul cu amărăciune, afirmând că se aştepta de ei să opereze fără nici măcar echipamente de bază, cum ar fi dispozitivele de vedere pe timp de noapte, spune el.

„Eram ca nişte pisoi orbi. Sunt şocat de armata noastră. Nu ar costa mult să ne echipăm. De ce nu s-a făcut acest lucru?”, a mai afirmat tânărul.

Serghei s-a înrolat în armată în calitate de recrutat, dar, după câteva luni, a luat decizia de a semna un contract profesional de doi ani, care îi va oferi şi un salariu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.