
Rujeola la Granițele României
Rujeola la Granițele României – Ucraina, este o ţară vecină afectată de un focar al acestei maladii, unde rata de vaccinare rămâne printre cele mai scăzute din Europa, au declarat miercuri autorităţile locale, conform AFP.
Ministerul Sănătăţii a afirmat că un adult a murit de rujeolă la Odesa, în sudul țării. Prima victimă a decedat tot în regiunea Odesa, fiind unc opil de 5 ani. Vacanţele şcolare au fost prelungite pentru a preveni răspândirea bolii, potrivit cifrelor oficiale ale Centrului de Sănătate Publică.
Comparativ cu anul trecut, doar în luna ianuarie au fost 1.275 de cazuri de rujeolă, în raport cu 4.782 de cazuri în întregul an 2017.
În 2017, în Ucraina, boala s-a soldat cu cinci morţi, dintre care trei copii, toate decesele survenind în regiunea Odesa, la graniță cu România și Republica Moldova.
Autorităţile ucrainene continuă să îndemne populaţia să se vaccineze, iar Primăria de la Kiev a recomandat de asemenea şcolilor să nu primească copii nevaccinaţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă o rată de 95% împotriva rujeolei de la primul vaccin, în timp ce Ucraina rata este de 88%.



Comentarii