Echinocțiul de primăvară 2022 are loc azi. Când se schimbă ora

Echinocțiul de primăvară în 2022 are loc duminică, 20 martie, la ora 17:33, ora României. Este momentul care marchează sosirea primăverii astronomice în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică începe toamna astronomică. 

Trecerea la ora de vară se va face în ultimul weekend din luna martie, adică peste o săptămână, în noaptea de 26 spre 27 martie 2022, când ceasurile se dau înainte cu o oră, adică ora 3:00 devine ora 4:00. „Dormim mai puțin”, cum se spune, iar 27 martie 2022 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore când e ora de iarnă).

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi trebuit caîncepând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, numai că pandemia de covid, iar acum evenimentele din Ucraina au împiedicat realizarea acestui calendar.

 „România și alte state trebuiau să decidă dacă vor adopta această măsură. România a decis că, deocamdată, să nu adopte această masură și acest proces este blocat în momentul ăsta la nivel european”, declara, în toamna anului trecut, europarlamentarul Victor Negrescu.

Echinocțiul de primăvară 2022 are loc azi. Când se schimbă ora 1

În mod normal, țările Uniunii Europene ar fi trebuit să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.