ALERTĂ! Poliţiştii din Galați caută o minoră de 13 ani care a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit

Poliţiştii gălăţeni caută o minoră de 13 ani care a plecat, vineri, de la domiciliul său din municipiul Galaţi şi nu a mai revenit, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

„Astăzi, 10 decembrie, în jurul orei 18,30, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că Stănescu Câmpina Florentina Mihaela, în vârstă de 13 ani, ar fi plecat de la domiciliul său din municipiul Galaţi, strada Tuşnad, în jurul orei 13,30, precizând că se deplasează la un magazin din apropierea locuinţei, dar nu a mai revenit”, informează IPJ Galaţi.

Minora era îmbrăcată cu o fustă lungă albă, cu modele argintii la partea de jos, vestă neagră şi bluză roşie.Semnalmente: înălţime- 1,60 m, greutate- aproximativ 60 de kilograme, păr şaten, lung, ochi căprui, faţă ovală, fără semne particulare.

Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acesteia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.