Avertisment: Statul Islamic se extinde, spune Putin

În nordul Afganistanului se află cel puţin 2.000 de combatanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic, care şi-ar dori să se extindă în Asia Centrală, zonă de influenţă a Rusiei, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin.

Numeroase grupări „extremiste şi teroriste” sunt active în nordul Afganistanului, a spus preşedintele rus, menţionând printre acestea Statul Islamic, Al Qaida şi Mişcarea islamică din Uzbekistan, conform agerpres.ro.

„Potrivit informaţiilor noastre, numărul combatanţilor Statului Islamic este în jur 2.000, liderii lor pregătind planuri pentru a-şi extinde influenţa în ţările din Asia Centrală şi regiunile ruse prin instigarea conflictelor etno-confesionale şi a urii religioase”, a afirmat Putin în cadrul unui summit în format de videoconferinţă al şefilor de stat din ţările membre ale CSI (Comunitatea Statelor Independente).

Statul Islamic-Khorasan (SI-K), gruparea islamistă armată cea mai radicală din Afganistan, a revendicat o serie de atentate cu scopul de a destabiliza „emiratul” proclamat de talibani.

Rusia manifestă îngrijorare faţă de escaladarea atacurilor, de teama că întreaga regiune, situată pe flancul său sudic, ar putea fi destabilizată.

Putin şi-a exprimat preocuparea faţă de atacurile din Afganistan pentru prima oară săptămâna aceasta, remarcând că jihadişti experimentaţi au sosit în Afganistan din Siria şi Irak.M

Moscova consideră talibanii drept o organizaţie extremistă, dar întreţine totuşi relaţii cu ei de mai mult timp.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.