
Liderul AUR, George Simion, avertizează: Dacă Iohannis îl va nominaliza iar pe Cîţu demarăm procedura de suspendare
Liderul AUR, George Simion, a afirmat că dacă şeful statului îl va propune din nou pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier riscă să fie suspendat.
„Toate vocile din spaţiul public susţin că va fi un candidat de paie, de parcă Florin Cîţu este altceva, şi după acest candidat de paie pentru prima propunere va urma Florin Cîţu. Noi l-am avertizat pe preşedintele Iohannis, pe acest trist epigon care, din păcate, a fost şapte ani de zile preşedintele României, un stat eşuat – după cum spune dumnealui”, a spus George Simion.
Întrebat dacă există susţinere pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, liderul AUR a răspuns: „Nimeni nu ne dădea vreo şansă în momentul în care pe 1 septembrie am anunţat depunerea moţiunii de cenzură. Am văzut în această lună că s-au schimbat dramatic taberele politice. Până la urmă am reuşit să-i convingem şi pe cei de la PSD să îl dea pe domnul Cîţu afară. Cred că vor ceda presiunii şi pentru suspendarea lui Klaus Iohannis, repet, dacă acesta continuă să ne sfideze şi va veni tot cu Florin Cîţu”.



Comentarii