
ALERTĂ! 10 August, protest de amploare la Guvern! ”Ieșim în stardă și cerem pedepsirea vinovaților!”
Un protest prin care se solicită soluţionarea dosarului 10 august, 2018, şi pedepsirea persoanelor responsabile pentru violenţele petrecute în urmă cu trei ani este programat să se desfăşoare, marţi seară, în Piaţa Victoriei din Capitală.
„Au trecut trei ani de când manifestaţia paşnică din 10 august 2018 – Piaţa Victoriei a fost spulberată cu violenţă de către autorităţile statului, cu ajutorul Jandarmeriei Române, încălcând drepturile cetăţenilor care îşi manifestau în stradă nemulţumirea cu privire la modificările legislative din domeniul Justiţiei.
Diasporenii veniţi să protesteze în ţară au fost trataţi de către statul român cu gaze, bastoane, calomnii şi manipulările de la televizor”, afirmă organizatorii protestului.
Protestul este programat să se desfăşoare de la ora 19.00, în Piaţa Victoriei din Capitală. Manifestanții sunt nemulţumiţi de „tergiversarea” dosarului.
„Astăzi, dosarul #10august este redeschis, iar tergiversarea lui a dus la anularea şi distrugerea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Acesta se va întoarce la procurorii militari unde istoria ne-a învăţat că ajung să zacă dosare istorice chiar şi decenii întregi (Ex: Mineriade, Revoluţie).
Ieşim în stradă să cerem pedepsirea vinovaţilor pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul şi litera legii şi care să aibă o durată rezonabilă de timp!”, adaugă organizatorii.



Comentarii