Sute de oameni au ieșit în stradă. Vezi ce vor protestatarii

Câteva sute de persoane participă, duminică seara, la un protest în municipiul Cluj-Napoca, oamenii scandând, între altele, ”Justiţie, nu corupţie”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, ”Legea-i a poporului, nu a dictatorului”.

Protestatarii s-au strâns la Monumentul Memorandiştilor din muncipiu, iar în jurul orei 19.00 au plecat în marş pe Bulevardul Eroilor.

Oamenii au scandat ”Uniţi, salvăm toată România”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, ”Justiţie, nu corupţie”, ”În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, ”Nu scăpaţi”, ”PSD, ciuma roşie” şi ”Legea-i a poporului, nu a dictatorului”.

Participanţii au steaguri tricolore, pancarte, fluiere.

Un protest la care au participat aproximativ 200 de studenţi, membri ai ANOSR, a avut loc, sâmbătă seară, la Timişoara, în Piaţa Victoriei. Tinerii au adus un sicriu învelit în steagul tricolor pe care au scris cuvântul ”Justiţie” şi au aşezat lângă el candele.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.