Doliu imens în literatura română! Una dintre cele mai mari scriitoare a murit! Klaus Iohannis a decorat-o! FOTO

Scriitoarea şi traducătoarea Ileana Vulpescu a murit la vârsta de 88 de ani.

„A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost Ileana Vulpescu. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârşit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă şi s-ar fi cerut decretarea doliului naţional. România!…”, a scris Radu F. Alexandru pe Facebook.

Născută pe 21 mai 1932, la Bratovoeşti, judeţul Dolj, Ileana Vulpescu este prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor.

Este autoarea a numeroase romane, volume de proză scurtă, piese de teatru, dar şi repovestiri ale unor texte destinate publicului tânăr.

Cel mai cunoscut titlu semnat de Vulpescu este ”Arta conversaţiei”, roman publicat în 1980, care s-a bucurat de ediţii multiple. Împreună cu actorul George Bănică, ea a realizat o dramatizare după acest roman, care a fost jucată la teatre precum Giuleşti din Bucureşti şi ”Marin Sorescu”, din Craiova. Romanele sale ”Rămas-bun casei părinteşti”, ”Arta conversaţiei” şi ”Sărută pământul acesta” au fost traduse în slovacă, maghiară şi franceză, respectiv italiană.

Doliu imens în literatura română! Una dintre cele mai mari scriitoare a murit! Klaus Iohannis a decorat-o! FOTO 1

La 18 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler în semn de „înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală”. În acelaşi an, scriitoarea a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.